RSS

Category Archives: A ști sau a nu fi

Amprenta vieții

Nou. Tranziție. Maturizare. Evoluție



În momentul în care te decizi să faci un pas nou, cu un alt început care să te conducă spre realizarea a ceea ce vrei să devii, mai ales când alegi locul în care sunt cei mai mulți dintre dragii sufletului tău, ai convingerea că nu vei fi singur…

După ce intri în noul joc, după un timp, realizezi că nici nu ați apucat să vă auziți la telefon, cu atât mai puțin să vă și vedeți… Și da, într-un moment de așa tranziție, e nevoie de ei, dar, ghici ce(?), atunci când realizezi că fiecare e ocupat cu viața lui, deși uneori crezi că singurătatea te doboară, absența lor nu face decât să te îndrepte către tine. Util? Ooo, da. Îți izbești creierii de toți pereții, sufletul de toate zidurile morale, te-nfunzi în muncă (una cât mai “robotică” posibil), te aperi de tancurile celor cu munți de complexe și frustrări (nu de altaaa, dar abia le duci pe-ale tale care și-așa sunt grele), te agăți de suplețea fiecărui om “nou” pe care nu-l cunoști, dar din care smulgi fiecare rază, faci loc în tine pentru cît mai mult adevăr și continui să fii și să devii…

Iar dacă în lupta asta cruntă poți face din iubire armă, folosind bunătatea ca scut, poți spune că ești pe drumul cu alegeri potrivite… 

Dar nu uita că fiecare zi aduce o nouă puternică provocare pe care tu decizi dacă și cum o transformi într-o binecuvântare!

“Să-ți fie reușita cu prezență!!!

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on November 27, 2016 in A ști sau a nu fi

 

Toamnă – norul care aduce viața

Toamna asta e despre un concert de culori ce îmi distrează ochii, în timp ce sufletul dansează melancolie.
Toamna asta e despre belșugul creșterii interioare. 

Te trezești cu gând înnorat și încerci să readuci soarele, să învăluie lumină, în timp ce oamenii din jurul tău încearcă incontinuu să-ți insereze teama în venele optimismului tău neobosit.

Toamna asta e despre acele începuturi care-ți promit o mai mare motivație, iar asumarea fiecărei vibrații te transformă într-un “greier” mai responsabil.

Toamna asta se scriu povești care-ți promit continuitate, oricât ar fi drumul de anevoios.

Toamna asta e despre fuga ta de finaluri și despre promisiuni ce-ți garantează că-ți vei transforma povestea în cea mai palpitantă cursă.

Toamna asta e despre lecții uitate, ridicate la un nivel mai înalt, dar care, odată înțelese, te trimit către suflet. Al tău.

Și-aici e locul unde incepi să culegi roadele. Iar dacă ai fost prezent și ți-ai transformat fiecare piedică în mulțumire, să te bucuri, pentru că, în timp ce se numără toamnele, viața asta e despre tine!

 
Leave a comment

Posted by on October 16, 2016 in A ști sau a nu fi

 

Maturitate – capcana către evoluție

Din bucuria fiecărei zile, atunci când așterni simțirile pe hârtie, fie ea și electronică, îți poți savura porția de libertate. Dar să fie asumată, nu cumva să aglomerezi viața altcuiva cu ce nu vrei tu să creezi.

Și începi… sau continui, căci începutul a fost în alt spațiu când poate tu nu l-ai înțeles, deși îți este și acum de folos.

Astăzi ai plâns, dar nu din neputință, ci din încredere. De sine. Lucru care anunță maturitate. Și, da, maturitatea vine la pachet cu lacrimi, multe, dar nu dureroase, ci suportabile. Nu mai dor decât cicatricile rănilor îndurate în clipele de inconștiență, dar ce te-ai fi făcut dacă nu trăiai la vibrația care le-a format?!? 

Tot ce urmează are miros de responsabilitate, iar dacă un nou început te înspăimântă și simți că îți clatină echilibrul, continuă, e alegerea ce te trimite către creștere, spre regăsirea omului care ești în devenire.

Și dacă iubirea nu e ghidul ce-ți răsună în minte, corp și suflet, întoarce-te către copilul interior și dă-i voie să-ți răspundă la întrebarea: dacă toate au un rost, care-mi este SENSUL??

 
Leave a comment

Posted by on October 3, 2016 in A ști sau a nu fi, Uncategorized