RSS

Lansare de carte?!? 😉📖

În viață este vorba despre alegeri. 🤓👈
În viața oricărui sportiv este vorba despre prima alegere… și provocările care o urmează. 👊
În cele mai puternice momente există câte o lecție și, dacă o înțelegi la momentul potrivit, poți urca pe următoarea treaptă… nu doar a clasamentului, ci mai ales a evoluției…
În tenisul mondial avem cel puțin 5 reprezentante care sunt în continuă urcare, “ghidate” generos de cea mai sus clasată, Simona Halep. 🎾☝🌍

new ro ranking

 

Și vedem cum generația de succes continuă… 👍

Cartea “SMASH al minții cu efect decisiv în tenis” vorbește despre puterea de a visa… Despre oameni și încrederea lor în a-și urma visul.
Este o lectură care îți oferă libertatea de a “privi” printre rânduri, unde, lăsând mesajul să treacă prin filtrul propriu, îți poți găsi ambiția de a-ți parcurge drumul dincolo de limite, pentru a-ți atinge VISUL.
Este o carte care nu conține “senzaționalul”, dar care și-a permis să atingă câte un adevăr timid al parcursului spre cele mai înalte culmi.
Nu include subiecte piperate din spatele “scenei” oficiale a tenisului, ci mesajul din strălucirea ochilor ambițioși ai oricărei campioane a sportului alb.
Nu e ceva din cotidian, ci o lectură cu un sens profund pe care-l recunoști de fiecare dată când îți simți prezența, în primul rând, în tine.
Este o lectură simplă prin care își rostește înțelesul complexitatea unei “creșteri” frumoase care pleacă de la bază către înălțimi.
Este o carte care s-a scris cuminte din pasiune pentru umanul celor ce-l practică și cu admirație față de voința prin care, cu voia lor, aparțin acestui nobil sport numit TENIS!
Mult succes…  vis cu vis…  🎾🏆🌍☝️

În curând, lansarea oficială, în București… 📖🤓👈

https://www.facebook.com/lili.cozma.5/posts/1529328400446455

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on November 11, 2017 in Oameni și cărți

 

” SMASH al minţii cu efect decisiv în TENIS” – carte dedicată nr.1 mondial, Simona Halep

Câteva pasiuni şi o carte…
Nu a fost ceva plănuit, pur şi simplu a curs. Urmăresc de mult timp tenisul, iar pe fondul pasiunii a mers şi inspiraţia. Fiind o persoană care îşi iubeşte ţara până la durere, la fel ca mulţi alţi români, simt o ataşare faţă de toţi sportivii care o reprezintă cu mândrie şi dedicare.
Şi trebuie să vă spun că nu conţine multe detalii tehnice sau tactice, ci mizează pe evoluţia umană a unei sportive de top.
Să scrii o carte, să o redactezi, să o tipăreşti, să o lansezi, să o promovezi…
Nu este uşor din niciun punct de vedere, însă, atunci când simţi că merită şi o faci cu drag şi implicare, nu mai contează dacă şi cât de greu este.. Şi te laşi dus de val, cum se spune…
Aşa că, vă pot mărturisi că un impuls puternic am simţit atunci când Horia Tecău, pe care îl felicit pentru tot, şi-a lansat cartea “Viaţa în ritm de tenis”.
Mi-a surâs ideea, am continuat să urmăresc tenisul, am analizat jucători şi jucătoare, m-am documentat (aici recunosc că m-am inspirat şi din cărţile celor două mari valori ale tenisului mondial, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, cărţi cu titlurile “Ar fi fost prea frumos” şi “Victorie cu orice preţ”), dar am studiat şi din ramuri conexe, mi-am ridicat nivelul adrenalinei şi am eliberat creativitatea. Iar pentru că îmi place să fiu onestă, mărturisesc că cel mai mare val de inspiraţie a venit din jocul şi parcursul Simonei Halep, fapt pentru care am decis să-i şi dedic această carte. Şi am convingerea că cei care o urmăresc pe Simona şi vor citi cartea, o vor regăsi în multe pagini.

SH Felicitari

Şi vă mai dezvălui un secret: coperta cărţii a fost inspirată de jocul pe care îl propune WTA jucătoarelor din circuit, acela de a imita caractere emoji din comunicarea electronică, simboluri care chiar reprezintă stările prin care treci pe parcursul unui meci, atât ca jucător, cât şi ca privitor. În plus, printre toate celelalte, din motive pur subiective, imaginea de pe copertă conţine 10 mingi de tenis. 😉
Iar cuprinsul este simplu, dar şi captivant. Conţine texte care te pregătesc de o descoperire a unei laturi interioare care te îndrumă să creezi: susţinere, înţelegere, forţă, uniune… Pe scurt, uman.
Pentru că am scris cartea pe fondul evoluţiei emoţionale şi mentale, consider că e potrivit să spun ce cred că oferă şi ia tenisul… Şi, la cum simt eu acest sport, consider că ia timp şi oferă viaţă.
Şi pot da aici mici exemple:
Ca jucător de performanţă, te trezeşti dimineaţa şi mergi la antrenamente, depui eforturi pe care mulţi le-ar numi supraumane (aici regăsim timpul)… şi faci asta pentru a ajunge la un nivel în care jocul să-ţi ofere răsplata muncii şi dedicării: emoţia reuşitei (definită ca viaţă).

Iar în cazul celor pasionaţi fără să-l practice la nivel performant sau chiar deloc, putem aminti de nopţile albe în care joacă sportivii “favoriţi” pe care îi urmăresc la tv, dăruindu-le din energia şi susţinerea lor. Este ca o înţelegere tacită: se oferă din timp pentru a trăi emoţia care umple vieţile.

Şi dacă tot am vorbit despre sportivi favoriţi, mă simt obligată să spun ce apreciez la ea şi ce am învăţat de la Simona Halep.
Aşadar, sunt mai multe lucruri pe care le apreciez la Simona, însă, cel mai puternic admir integritatea ei şi respectul prin care „atinge” sufletele oamenilor.
Şi ce am învăţat important de la Simona este următorul lucru: atunci când îţi doreşti ceva, secretul este să continui, dar fără atitudinea care presupune că ai fi împotriva cuiva.
Mental şi sufleteşte, oricât de mare ar fi ispita competiţiei, este ideal să obţii victoria, să reuşeşti, să-ţi atingi visul, dar să simţi că ai făcut-o pentru tine şi ai tăi, pentru că tu ţi-ai dorit, nu împotriva altui om.
Pentru că sportul, în primul rând, uneşte oameni.
Acest lucru îl transmite Simona într-un mod foarte elegant.

Poate că nu sunt în cea mai mare măsură să vorbesc despre defecte, dar, pentru că obiectivul cărţii o cere, îndrăznesc să vorbesc şi despre anumite slăbiciuni pe care le-am descoperit la Simona Halep.
Una dintre ele pot spune că este, în acelaşi timp, şi cea mai mare calitate: perfecţionismul. E ca o lamă cu două tăişuri: pe de o parte îţi ridică motivaţia, îţi creşte ambiţia, dorinţa de a continua şi îţi întăreşte dăruirea, dar pe de altă parte, te şi scutură, te zguduie atunci când limitele vor să-şi spună cuvântul.
O altă slăbiciune foarte prezentă în evoluţia Simonei este teama de ridicol, încununată de dorinţa de a răspunde pozitiv tuturor aşteptărilor (vrea să mulţumească pe toată lumea – un lucru imposibil). În momente cheie, această teamă transmută toate sistemele organismului uman şi îngreunează orice efort. Simona a simţit-o frecvent şi, reacţionând în interpretarea unor stări nervoase, s-a lăsat de multe ori răpusă de efectele ei.
Dar toate astea, aşa cum bine s-a dovedit până acum, fac parte din evoluţie

citat - critica este...
Acum, revenind la „SMASH al minţii cu efect decisiv în TENIS”, continui prin a vă spune că este o carte care prezintă parcursul unei jucătoare de tenis, de la primii paşi făcuţi pe teren până pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei mondiale. Este o carte care descoperă gânduri şi emoţii nerostite, care arată paşii mai grei şi mai simpli făcuţi în drumul spre succes, o lectură care dezvăluie mici secrete legate de depăşirea momentelor critice, iar toate astea sunt sintetizate pe capitole în care sunt sigură că se regăseşte orice om pasionat de sport, de tenis în special.
Aşa că lucrarea se adresează celor care practică tenisul, părinţilor, antrenorilor şi tuturor oamenilor care se simt atraşi de sport şi de succes!
Iar unul dintre mesajele pe care vreau să le transmită această carte este acela că nu e nevoie de alţi 44 de ani pentru ca un sportiv să atingă înalta performanţă, pentru că avem talente care pot urma foarte rapid exemplul Simonei Halep.
# Nu ne grăbim, dar mi-o imaginez pe Simona după retragere, studiind Psihologia şi continuând ca antrenoare, cu rol de mentor (mental coach) în acelaşi timp… Asta, aşa, ca un joc de imaginaţie pentru copiii de astăzi care se pregătesc să devină campionii de mâine…#

Carte tenis - coperta - blog

Şi închei acest „cuvânt” prin a vă mărturisi ce înseamnă această carte pentru mine:
„SMASH al minţii cu efect decisiv în TENIS” înseamnă, în primul rând, dăruire.
Dat fiind faptul că îi este dedicată marii noastre campioane, trebuie să mărturisesc că am scris această carte aşa cum joacă Simona Halep fiecare meci al său – cu sufletul.
Atunci când eram mică, tatăl meu mi-a vorbit mult despre oamenii mari ai sportului (marele campion Ilie Năstase şi maestrul Ion Ţiriac, despre „regele” Gheorghe Hagi şi „zeiţa” Nadia Comăneci, iar lista poate continua) şi mi-i prezenta într-un mod plin de admiraţie şi recunoştinţă. Aşa am crescut şi aşa mi s-a transmis acest impuls – cu lacrimi de fericire la fiecare reuşită şi un plus de respect la fiecare rezultat fără câştig – şi nu pot decât să încerc să duc generaţia mai departe, iar despre această carte putem spune că semnifică modul prin care preţuiesc eu valorile sportului românesc.

Lectură plăcută!   🙂

 

Pentru toţi cei care vor să descopere mai rapid secretele din spatele performanței, care garantează drumul către succes, îşi pot comanda cartea de aici:
Franța
https://www.amazon.fr/gp/aw/d/1976109647/ref=mp_s_a_1_1
Germania
https://www.amazon.de/gp/aw/d/1976109647/ref=mp_s_a_1_1…
Spania
https://www.amazon.es/gp/aw/d/1976109647/ref=mp_s_a_1_1…
Italia
https://www.amazon.it/gp/aw/d/1976109647/ref=mp_s_a_1_1…
Pe lista țărilor care pot livra cartea foarte rapid, se adaugă:
Marea Britanie (Anglia)
https://www.amazon.co.uk/gp/aw/d/1976109647/ref=mp_s_a_1_1…
America (SUA)
https://www.amazon.com/SMASH-mintii-efect-deci…/…/1976109647

 
Leave a comment

Posted by on October 14, 2017 in Oameni și cărți

 

Amprenta vieții

Nou. Tranziție. Maturizare. Evoluție



În momentul în care te decizi să faci un pas nou, cu un alt început care să te conducă spre realizarea a ceea ce vrei să devii, mai ales când alegi locul în care sunt cei mai mulți dintre dragii sufletului tău, ai convingerea că nu vei fi singur…

După ce intri în noul joc, după un timp, realizezi că nici nu ați apucat să vă auziți la telefon, cu atât mai puțin să vă și vedeți… Și da, într-un moment de așa tranziție, e nevoie de ei, dar, ghici ce(?), atunci când realizezi că fiecare e ocupat cu viața lui, deși uneori crezi că singurătatea te doboară, absența lor nu face decât să te îndrepte către tine. Util? Ooo, da. Îți izbești creierii de toți pereții, sufletul de toate zidurile morale, te-nfunzi în muncă (una cât mai “robotică” posibil), te aperi de tancurile celor cu munți de complexe și frustrări (nu de altaaa, dar abia le duci pe-ale tale care și-așa sunt grele), te agăți de suplețea fiecărui om “nou” pe care nu-l cunoști, dar din care smulgi fiecare rază, faci loc în tine pentru cît mai mult adevăr și continui să fii și să devii…

Iar dacă în lupta asta cruntă poți face din iubire armă, folosind bunătatea ca scut, poți spune că ești pe drumul cu alegeri potrivite… 

Dar nu uita că fiecare zi aduce o nouă puternică provocare pe care tu decizi dacă și cum o transformi într-o binecuvântare!

“Să-ți fie reușita cu prezență!!!

 
Leave a comment

Posted by on November 27, 2016 in A ști sau a nu fi

 

Toamnă – norul care aduce viața

Toamna asta e despre un concert de culori ce îmi distrează ochii, în timp ce sufletul dansează melancolie.
Toamna asta e despre belșugul creșterii interioare. 

Te trezești cu gând înnorat și încerci să readuci soarele, să învăluie lumină, în timp ce oamenii din jurul tău încearcă incontinuu să-ți insereze teama în venele optimismului tău neobosit.

Toamna asta e despre acele începuturi care-ți promit o mai mare motivație, iar asumarea fiecărei vibrații te transformă într-un “greier” mai responsabil.

Toamna asta se scriu povești care-ți promit continuitate, oricât ar fi drumul de anevoios.

Toamna asta e despre fuga ta de finaluri și despre promisiuni ce-ți garantează că-ți vei transforma povestea în cea mai palpitantă cursă.

Toamna asta e despre lecții uitate, ridicate la un nivel mai înalt, dar care, odată înțelese, te trimit către suflet. Al tău.

Și-aici e locul unde incepi să culegi roadele. Iar dacă ai fost prezent și ți-ai transformat fiecare piedică în mulțumire, să te bucuri, pentru că, în timp ce se numără toamnele, viața asta e despre tine!

 
Leave a comment

Posted by on October 16, 2016 in A ști sau a nu fi

 

Maturitate – capcana către evoluție

Din bucuria fiecărei zile, atunci când așterni simțirile pe hârtie, fie ea și electronică, îți poți savura porția de libertate. Dar să fie asumată, nu cumva să aglomerezi viața altcuiva cu ce nu vrei tu să creezi.

Și începi… sau continui, căci începutul a fost în alt spațiu când poate tu nu l-ai înțeles, deși îți este și acum de folos.

Astăzi ai plâns, dar nu din neputință, ci din încredere. De sine. Lucru care anunță maturitate. Și, da, maturitatea vine la pachet cu lacrimi, multe, dar nu dureroase, ci suportabile. Nu mai dor decât cicatricile rănilor îndurate în clipele de inconștiență, dar ce te-ai fi făcut dacă nu trăiai la vibrația care le-a format?!? 

Tot ce urmează are miros de responsabilitate, iar dacă un nou început te înspăimântă și simți că îți clatină echilibrul, continuă, e alegerea ce te trimite către creștere, spre regăsirea omului care ești în devenire.

Și dacă iubirea nu e ghidul ce-ți răsună în minte, corp și suflet, întoarce-te către copilul interior și dă-i voie să-ți răspundă la întrebarea: dacă toate au un rost, care-mi este SENSUL??

 
Leave a comment

Posted by on October 3, 2016 in A ști sau a nu fi, Uncategorized

 

~ VIAȚA ÎȘI CAUTĂ UN LEAC ~

Aud tot mai des oameni care spun că “oamenii nu (mai) stiu să iubească”. Refuz să cred!
Oamenii știu și au știut dintotdeauna să iubească; singurul handicap al omenirii este acela că nu (mai) știe să își exprime iubirea, iar când se trezește unul destul de “nebun” încât să își arate iubirea, nu numai că nu este crezut, dar este și suspectat că urmărește  ceva… image
Așadar, deși este în natura lui să iubească, omul nu (mai) știe să-și exprime și să primească iubirea așa cum este ea: simplă, liberă și deschisă.
De ce?
Învățăm și uităm, ne îmbolnăvim și ne vindecăm, ne rătăcim și ne regăsim, învățăm și uităm…
Și pentru că ne-am obișnuit ca, înainte de a căuta soluții, să găsim un vinovat, l-am găsit și aici:
Trăim într-un secol bolnav de viteză, de iluzii, de frică…
Am acum “inconștiența”, plină de curaj, de a spune că suntem cu toții bolnavi de orgoliu! Un orgoliu care ne secătuiește de bun, de generos, de înțelept, de bun simț, de iubire, de uman, de noi…
Pentru fiecare dintre noi au trecut zile albe în care am respirat clipe negre din cauza unor tăceri reci ce puteau fi aceleași calde momente trăite odinioară la povești alături de “un drag” sau “o dragă” – < dar nu a răspuns la telefon atunci când am vrut eu și știe că asta mă scoate din sărite > -…
Eu zic să ne revenim și să zâmbim și să iubim!
Iar când simțiți că viața prezintă noi sau vechi simptome, să nu ezitați să exprimați și să primiți unicul său leac simplu, liber și deschis! 😉❤️

 
Leave a comment

Posted by on November 28, 2014 in Uncategorized

 

Un vis (n)de-mplinit…

Mi-am scris in gand memorii din dorinte,

Se-ntampla uneori sa vreau, dar nu-mi doresc nicicand sa uit,

Ca sunt un mic pion din marea plina de fiinte,

Ce lin paseste pe scena unui teatru mut!

E un spectacol fara timp, lipsit parca si de culoare,

In care pomi inalti tin umbra ierbii de un verde crud,

Actori nepriceputi se-ascund dupa cortina calatoare,

Si se lasa prinsi de vraja baladei ce-o canta un izvor curgand.

Si vrand sa prind si eu un rol, l-am obtinut pe „Curiosul”,

Ma-ntreaba mintea ce sa vrea sa descopere la „Mincinosul”?

Dar nu-i raspund si ma indrept spre „Idiot”, sa-l readuc pe scena, la lumina,

Dar m-am trezit… S-a ridicat cortina, iar soarele imi spune:

    „Ia-ti rolul in serios, spectacolul continua!”

 
2 Comments

Posted by on June 26, 2011 in A new beginning